ŢINUTA FIZICĂ
Ţinuta fizică face parte din patrimoniul individual şi ca atare nu este uşor a fi modificată. Cu toate acestea, dacă este vorba de defecte fizice minore si mai ales de deprinderi necorespunzătoare, trebuie depuse eforturi, prin exerciţii repetate, in vederea obţinerii unei ţinute fizice corecte. Astfel. ţinuta recomandabilă in timpul mersului este poziţia dreaptă a corpului, însă degajată, neforţată, o balansare armonioasă a braţelor in limitele fixate de jocul normal al coatelor, paşi potriviţi si o poziţie naturală a umerilor nici aduşi in faţă, dar nici traşi înapoi in mod ostensiv. În socitate este greşit să te sprijini de spătarul unui scaun sau de un perete, să ţii mâinile în buzunare sau să te joci nervos cu bricheta, batista sau un alt obiect. De asemenea in timpul unei conversaţii este nepoliticos să-l apuci de rever sau de nasture pe interlocuitor, pentru a-i ataca părerea, sau sa-l aprobi bătândul pe umeri ori lovindul-l cu cotul. Aşezarea pe scaun trebuie facută cu unele precauţii. Simple gesturi care insoţesc uneori aşezarea pe un scaun , fotoliu sau canapea, astea pot sa denote o stare de plictiseală, fie satisfacţia de a fi cucerit un loc pe care nu eşti dispus să-l cedezi atât de curând. Asemenea gesturi trebuie evitate. Totodată sunt contrare bunului gust: aşezarea brutală pe scaun, strângerea genunchiului intre mâini, sprijinirea capului pe spătar, bătutul cu degetele în braţele scaunului sau fotoliului, aerul de a fredona gândind la ceva, intoarcerea picioarelor către interior sau desfacerea exagerată a genunchilor. Este o greşeală si incrucişarea genunchilor la prea mare înălţime. La femei este de preferat încrucişarea părţii de jos a picioarelor, astfel încât rochia sa poată acoperi perfect genunchii. Folosirea mâinilor intr-o conversaţie poate fi uneori utilă, fără să se ajungă insă la gesticulări excesive. Constitue greşeli evidente: indicarea cu mâna a unui obiect şi mai ales a unei persoane, trosnitul degetelor, introducerea degetelor în nas, încrucişarea mâinilor la piept, punerea mâinilor in şolduri, introducerea lor sub reverele costumului, tuşitul, căscatul, stănutul fără a pune mâna în faţa gurii ca si râsul prea zgomotos.
SALUTUL
Salutul este prima manifestare de curtoazie faţă de altă persoană. El comportă in mimică, în expresie corporală ca şi în ţinută o serie de nuanţe care pot să-i modifice sau să-i completeze sensul, să constitue o expresie de stimă sau o simplă obligaţie formală. Câteva reguli de bază - bărbaţii salută primii femeile - oameni tineri salută primii pe cei mai în vârstă - subalternii salută pe superiorii in grad - noi veniţi salută pe cei prezenţi Salutul la raspuns este obligatoriu, un gest contrar poate fi folosit drept afront. Cum salută bărbatul. Cu circa doi metri înainte, pălăria se ridică din cap, apucand-o de calotă şi se îndepărtează înainte înclinând uşor capul şi priviind în ochii persoanei salutate. În acelaş timp se scoate din gură, cu cealaltă mână ţigara sau pipa (dacă este cazul). De asemenea se scoate din buzunar mâna dacă întâmplător se află înăuntru. În cazul în care bărbatul este fără pălărie sau poartă un basc, salutul se face printr-o înclinare a capului, ceva mai pronunţată. Cum se salută femeile. Femeia răspunde la salut printr-un surâs, care dovedeşte ca a recunoscut persoana respectivă si printr-o uşoară înclinare a capului. Femeia salută în acelaş fel o altă femeie în vârstă sau superioară în grad. În cazul întâlnirii cu o persoană cunoscută, pe care nu doreşti totuşi să o saluţi, eschivarea trebuie făcută cu tact. Dacă distanţa permite, este recomandabilă ocolirea acesteia, dar dacă întâlnirea întâlnirea este inevitabilă, un salut scurt, pur formal, pare a fi cea mai bună soluţie. Când este întâlnită o personă cunoscută fără putea totuşi identifica imediat este preferabil să fie salutată. Se salută de asemenea la intrarea într-un birou, restaurant, compartiment de tren, sală de aşteptare, magazin mic sau lift. Nu se salută persoanele necunoscute la intrarea într-un magazin mare, autobuz, tranvai, oficiu poştal sau gară. Ocupanţii maşini salută primi pe pietonii cunoscuţi. Dacă persoana cunoscută este împreună cu mai mulţi priteni, se salută tot grupul. Se înţelege ca întrgul grup va răspunde la salut. Salutul oral. Adăugarea câtorva cuvinte la salutul cu pălăria sau capul, descris mai sus, este în funcţie de obiceiurile locale si anumite împrejurări. De obicei, dacă se întâlnesc rude, prieteni sau persoane mai intime, o dată cu scoaterea pălăriei din cap, sau numai cu înclinarea acestuia (când persoana care salută nu poartă pălărie) se poate rosti şi formula obişnuită: “Bună dimineaţa, bună ziua sau bună seara, domnule, doamnă, domnişoară! “ De obicei nu se pronunţă numele persoanei care se salută şi nici titlul acesteia. Stângerea de mână. Aceasta poate interveni fie cand persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorba sau a continua drumul împreuna, fie cu ocazia prezentării lor. Spre deosebire de salut, in cazul strângerii de mâna rolurile sunt inversate: femeia este aceea care întinde prima mana, cel mai învarstă celui mai tânăr şi cel cu grad superior celor cu grad mai mic. Trebuie evitate strângerile de mână puternice, dar de asemenea este de neindicat ca mâna sa se întindă cu moliciune: se vor apuca doar varfurile degetelor. În cazul unei intâlniri in grup, ordinea in care se dă mâna este urmatoarea: - femeile între ele - femeile cu bărbaţii - bărbaţii intre ei Daca grupul este prea numeros nu se dă mâna, salutul efectuându-se numai prin înclinarea capului.
PREZENTARILE
Reguli de bază: barbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, iar gradul mai mic celui superior. Este deci incorect de a prezenta pe directotul Z unui tânăr funcţionar sau o femeie unui bărbat. Autoprezentarea se obinuieşte frecvent, în diferite ocazii: într-o societate mai numeroasă, la solicitarea unei vizite, la prezentarea în faţa superiorului pe care încă nu l-ai cunoscut etc. Formula obişnuită este: - “Imi permiteţi să mă prezint: Nicolae Moldovan.” - O femeie măritată sau divorţată va spune: “Doamna Mia Renete” O femeie nemăitată se va prezenta însă pronunţându-şi numai numele:”Maria Botez”. Nu este necesar să spună de exemplu “domnişoara Maria Botez”.
CONVERSAŢIA
Conversaţia constitue un element important în societate. Orice reuniune, oricât de atent ai fi pregătită riscă să devină plictisitoare în lipsa unor conversaţii interesante. Pentru obţinerea unei atmosfere corespunzatoare, gazda trebuie să se gândească din timp la alegerea oaspeţilor, astfel încât între aceştia să existe anumite puncte de contact, fie prin faptul că lucrează în aceleaşi domenii de activitate sau in domenii care au contigenţă între ele, fie ca prin formaţia lor intelectuală pot găsi subiecte comune de conversaţie. Invitarea unui grup de oaspeţi între care nu se pot decat cu greu crea contacte pe linia unor probleme de interes comun poate compromite reuşita unei acţiuni.
|