ACTELE NECESARE:
cererea, care va fi transmisă prin intermediul serviciului public specializat pentru Protectia copilului, Comitetului Român pentru adoptii;
consimtământul, exprimat sub formă autentică, al părintilor, sau după caz al părintelui, la adoptia copilului de către o persoană sau familie, propusă de Comisia pentru protectia copilului;
avizul favorabil al Comisiei pentru protectia copilului de la domiciliul acestuia;
consimtământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani;
consimtământul persoanei sau familieicare adoptă;
certificate de nastere si de căsătorie ale persoanei sau familiei în cauză, în copie legalizată;
certificate privind starea de sănătate si antecedentele penale ale persoanei sau familiei respective;
certificatul de nastere al copilului în copie legalizată;
certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de Policlinica de la domiciliul acestuia;
NOTĂ: Pot fi adoptati numai copiii care se află în evidenta Comitetului Român pentru Adoptii, cu exceptia următoarelor situtii: * sotul adoptă copilul celuilalt sot; * adoptatorii sunt rude până la gradul al patrulea inclusiv cu unul dintre părintii copilului; * persoana care a dobândit capacitate deplină de exercitiu, poate fi adoptată numai de către persoana sau familia care a crescut-o. Relatii suplimentare de la Directia judeteană pentru Protectia Drepturilor Copilului cu sediul în Tg. Mures, str. Ghe. Marinescu, nr.62, telefon nr.21.16.99. |