Tîrgu-Mureş
Doamnă intelectuală, văduvă, 69 ani, pensionară, sinceră şi serioasă, doresc să cunosc un domn maghiar, intelectual, antialcoolic, cu vârsta apropiată şi calităţi simlare, din Tg-Mureş. Neserioşii să se abţină. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Égi csillagok 2008.
Doresc să cunosc un domn serios, fără vicii, iubitor de frumos, care ştie ce vrea de la viaţă, pentru prietenie sau mai mult. Eu, doamnă de 63/165, pensionară, serioasă, fără obligaţii, dornică de un domn serios, cu situaţie bună, aproape de Tg-Mureş. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Scorpion/Bis/9.
Dacă nu ştii ce să faci, fugi. Dacă ai obosit şi îţi doreşti să ajungi la destinaţie, scrie-mi. Trebuie să ai un caracter, să fi intelectual, iar vârsta între 50-60 ani. Aştept scrisori la adresa OP 1 CP 158 Tg-Mureş, cod Diana.
Sunt o doamnă blondă, senzuală, ochi albaştri, fermecători, 43/170/58, sinceră, fără obligaţii, echilibrată, nematerialistă, îmi place viaţa, dar foarte singură. Doresc să cunosc persoane pentru relaţii intime, cu vârsta între 18-50 ani. Dacă crezi că eşti persoana potrivită, te aştept. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Flash 360.
Văduvă, 59/157/54, suplă, aspect fizic plăcut, serioasă, inteligentă, energică, ordonată, echilibrată, antialcoolică, nefumătoare, situaţie materială bună, am desfăşurat activitate în domeniul economico-financiar, doresc să cunosc un domn cu vârsta apropiată şi calităţi similare, pentru o prietenie serioasă. Aştept scrisori cu mici detalii la redacţie, pentru cod Vara/Bis/3.
Româncă, pensionară, singură, fără noroc, frumoasă, antialcoolică, nefumătoare, harnică, doresc un suflet cald si bun lângă mine, cu vârsta până la 63 ani, fără minciuni, frumos, înalt, curat, fără obligaţii, din Tg-Mureş, posesor auto. Eu 59/160/75, sinceră, corectă, sufletistă. Neserioşii să se abţină, doresc o relaţie serioasă. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Fără noroc/Bis/1.
Doamnă, 55/167/59, fără obligaţii, doresc să cunosc pentru căsătorie un bărbat bun, drag, cu suflet frumos, să îmbătrânim împreună în respect şi prietenie, să ne bucurăm de anii din urmă. Aştept scrisori serioase la redacţie, pentru cod Beti/Bis/2.
Sunt o doamnă blondă, ochi albaştri, 43/178/90, optimistă, sinceră, divorţată, fără obligaţii, echilibrată, inteligentă, nematerialistă, drăguţă, cu loc de muncă, vorbitoare de limba română şi maghiară. Caut un domn inteligent, drăguţ, sincer, divorţat şi foarte bun. Aştept scrisori cu număr de telefon la la redacţie, pentru cod Ochi albaştri/Bis/14.
Doamnă serioasă, 60/162/67, fără obligaţii, cu locuinţă, sociabilă, îmi place natura, excursiile, cu simţul umorului, bună gospodină, doresc să cunosc un domn sociabil, cu bun simţ, civilizat, pentru o relaţie frumoasă şi durabilă, cu vârsta apropiată şi independent. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Mosoly 2008.
Doamnă maghiară, intelectuală, sinceră, serioasă, caut un domn maghiar, între 38-43 ani, fără obligaţii, pentru prietenie sau mai mult. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Remény/Bis/17.
Caut un domn, peste 1,80 m, bogat, antialcoolic, charmant, foarte romantic. Eu, doamnă de 41 ani, drăguţă, inteligentă, elegantă, modernă, gospodină şi foarte romantică. Cer şi ofer seriozitate. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Exişti?/Bis/2.
Doamnă maghiară, 57/170/85, singură, sinceră, serioasă, fără obligaţii, caut un domn antialcoolic, nefumător, inteligent şi corect din toate punctele de vedere, cu vârsta apropiată, pentru o prietenie de lungă durată. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Nincs lehetetlen. Neserioşii să nu mă deranjeze.
Doamnă maghiară, 40/170/70, cu studii superioare, drăguţă, prezentabilă, bună gospodină, casnică, nefumătoare, cu credinţă în Dumnezeu, îmi caut perechea în persoana unui domn sufletist, între 30-45 ani. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Flash 362.
Doamnă maghiară, singură, 58/165/64, optimistă, sinceră, inteligentă, gospodină, îmi place tot ce este frumos şi bun în viaţă, doresc să cunosc un domn înalt, până la 60 ani, nefumător. Neserioşii să mă ocolească. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Fehér orhideák/Bis.
Doamnă, 51/170/75, prezentabilă, aspect fizic plăcut, cu multe calităţi, realizată socio-profesional, doresc să cunosc un domn cult, manierat, pentru o prietenie lungă şi serioasă. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Új év, új remény/Bis.
Tânără maghiară, 31 ani, divorţată, cu un copil, tristă şi singură, doresc să cunosc un tânăr serios, antialcoolic, singur, muncitor, iubitor, care are de oferit multă dragoste, mai are speranţă în viaţă şi vrea cu adevărat o nouă familie. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Homokóra/Bis/1.
Doamnă, 51/160/60, caut prietenia unui domn inteligent şi cumsecade, cu vârsta apropiată. Doresc o relaţie bazată pe cinste, respect reciproc şi pe termen lung. Aştept mesaje la adresa de e-mail: [email protected].
Caut cunoştinţa unui domn maghiar, brunet, de 40-42 ani, intelectual, divorţat, stare materială aranjată, pentru o prietenie durabilă, serioasă, bazată pe respect. Aventurierii să nu mă deranjeze. Aştept scrisori cu număr de telefon şi numele întreg vă rog la adresa OP 1 CP 102, pentru cod Hamupipőke.
Doamnă maghiară, 28 ani, cu un copil, modest, sufletist, locuiesc la ţară, loc de muncă, doresc să cunosc un domn maghiar, antialcoolic, care să mă accepte şi să mă respecte şi să-mi fie alături, să mă iubească. Am suferit foarte mult şi sunt săracă. Doresc o relaţie serioasă, eventual căsătorie. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Flash 363.
Tânăr, 31/183/65, serios, sufletist, caut o doamnă sau domnişoară serioasă, sufletistă. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Tony.
Caut o domnişoară sau doamnă pentru conversaţii şi menaj uşor. Sunt un domn de 60 ani, inteligent, material asigurat. Vorbitoarele de limba maghiară şi germană au avantaj. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Társalkodónő.
Doresc cunoştinţă cu o doamnă sinceră, eventual şi cu un copil, simpatică, din zona Reghin, mare avantaj ar fi să locuieşti la o casă cu o grădină mică. Sunt un domn înalt, prezentabil, 39 ani, loc de muncă stabil, sincer şi foarte bun. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Rám vársz.
Tânăr, 29 ani, discret, doresc cunoştinţă cu un cuplu sau două doamne, pentru relaţii intime în trei. Ofer mic sprijin financiar. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Sexmania.
Român, de vârsta a III-a, stare materială bună, doresc să cunosc o doamnă cu vârsta apropiată, fără pretenţii materiale. Aştept scrisori la adresa OP 1 CP 118.
Sunt un domn maghiar, văduv, 77/172/75, doresc să cunosc o doamnă între 65-70 ani, nefumătoare, antialcoolică şi fără obligaţii. Eu posed apartament. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Őszinte 2008.
Domn, 38/171/62, vorbitor de limba română şi maghiară, îmi caut perechea potrivită. Am loc de muncă stabil. Dacă vrei o iubire adevărată, lasă-mi o scrisoare la redacţie, pentru cod Iubire adevărată/Bis.
Bărbat din Reghin aştept oferte de întâlnire cu bărbaţi din Reghin. Aştept scrisori la adresa OP Reghin CP 71.
Domn divorţat, fără obligaţii, sincer, cu bun simţ, domiciliul în Reghin, cu apartament, 61/170/73, păr grizonat, fără obligaţii, doresc să cunosc o doamnă de 48-60 ani, sinceră, bună gospodină, fără vicii. Prefer chiar de la ţară. Am loc de muncă stabil şi pensie. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Tibi/Bis/1.
Tânăr român, 39/175/70, doresc cunoştinţă cu o doamnă sau domnişoară în vederea unei prietenii sau căsătorii. Am locuinţă în Tg-Mureş, loc de muncă stabil şi o mică obligaţie. Nu doresc aventură, nici dezamăgiri, aventurierele şi materialistele să nu se deranjeze. Un copil nu mă deranjează. Aştept scrisori cu mici detalii la redacţie, cu număr de telefon mobil sau mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Nefericit/Bis.
Domn, 39/189/73, din Reghin, cu loc de muncă stabil, cu suflet bun, caut o femeie cu caracter similar. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Europa H.
Domn, în curs de divorţ, doresc cunoştinţă cu o doamnă drăguţă, fidelă, aspect plăcut, indiferent de vârstă. Eu brunet, simpatic, sincer, 52/177/85, corp atletic, tandru, zodia Leu, loc de muncă, înşelat dar nu învins. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Valahol lélezel, Undeva exişti.
Domn, 42 ani, divorţat de mult timp, grizonat, aspect tineresc, statură atletică, cu locuinţă, afacere personală, situaţie materială bună, doresc să cunosc o doamnă sau domnişoară între 32-42 ani, pentru o relaţie adevărată. Nu caut aventură. Neserioasele să nu se deranjeze. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Iubire 2007.
Domn, 42/179/75, brunet, grizonat, sufletist, credincios, romantic, doresc cunoştinţă cu o doamnă între 33-42 ani. Nu caut aventură, doresc o relaţie adevărată. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod O casă fericită.
Tânăr, 30/178/78, serios, sincer, simpatic, cadru militar, doresc să cunosc o domnişoară în vederea întemeierii unei prietenii, eventual căsătorie. Aştept scrisori la redacţie sau mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Cosmin.
Tânăr maghiar, 27/170/80, dezamăgit în dragoste, doresc să cunosc o fată maghiară pentru o prietenie sinceră şi de lungă durată. Nu mă interesează frumuseţea. Neserioasele să mă ocolească, deoarece m-am săturat de ele. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Szeretni foglak. Nu ridic corespondenţa de la redacţie.
Domn serios, drăguţ, călit prin şcoala vieţii, 40/187/85, caută femeia visurilor sale, pentru relaţii intime. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Alintare.
Bărbat simpatic, 30/182/85, caut doamne sau domnişoare pentru prietenie. Aştept scrisori cu poză la redacţie, pentru cod Kos/Bis/4.
Domn de vârsta a II-a, sincer, serios, situaţie bună, fără prea mari obligaţii, doresc să cunosc o doamnă cu calităţi similare, pentru o prietenie durabilă sau chiar mai mult. Nu vreau aventuri. Cu stimă pentru cea interesată. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod S.P.
Domn, 38/177/70, şaten, ochi căprui, serios, independent, cu loc de muncă, garsonieră, doresc să cunosc o doamnă simpatică, serioasă, între 28-40 ani, pentru o relaţie frumoasă, fără minciuni, poate şi mai mult. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Edda/Bis/1.
Domn divorţat, 40/176/85, sincer, curat, cu bun simţ şi domiciliul în Tg-Mureş, loc de muncă stabil, doresc să cunosc o doamnă sau domnişoară serioasă, pentru prietenie dar şi căsătorie. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Gemeni 25.
Tânăr, 30/176/78, român, ortodox, loc de muncă, casă, maşină, nefumător, antialcoolic, divorţat, cu o mică obligaţie, caut tânără care ştie ce vrea de la viaţă. Poţi fi şi de la ţară. Neserioasele să se abţină. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Dar.
Domn, 44/180, divorţat, fără obligaţii, integru, prezentabil, caut parteneră fină, subţire, cu mintea şi sufletul deschis, pregătită pentru o relaţie serioasă. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Ronin.
Într-un an cu speranţe, sper să găsesc o doamnă sau domnişoară siluetă, focoasă, curată şi discretă, de cuvânt, caracteristici care reprezint şi eu. Te aştept cu drag, cu loc de întâlnire, potenţial, recompensă, dacă ai între 20-40 ani şi vrei o relaţie sigură, lungă, mângâiere, Paradis. Sunt căsătorit, foarte tandru, 46 ani. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje" sau scrisori la redacţie, pentru cod Gold Spur.
Bărbat maghiar, brunet, cu mustaţă, divorţat din propria voinţă, doresc să cunosc o fată frumoasă sau o doamnă divorţată, fără copii, pentru o posibilă căsătorie. Sunt nefumător, antialcoolic, 42/170/68, zis simpatic, zodia Fecioară, trăiesc la ţară, aproape de Tg-Mureş, sincer, serios, om de omenie. Nu trebuie să fi bogată doar bună, feminină şi gospodină. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod A.V 2008.
Domn, 77 ani, mă menţin foarte bine, pensie bună, situaţie materială foarte bună, maşină, pe care o conduc personal, posed apartament confort I în Tg-Mureş, văduv, fără fraţi sau copii, doresc să cunosc o doamnă indiferent de vârstă, pentru căsătorie. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Flash 361.
Domn căsătorit, 47/178/70, manierat, serios, discret, doresc să cunosc o doamnă discretă, pentru o relaţie de durată. Ofer seriozitate şi încredere. Aştept scrisori cu număr de telefon la adresa OP 5 CP 515.
Necăsătorit, 36/180/79, cu studii superioare, loc de muncă stabil, fără obligaţii, caut prietenă asemănătoare, intelectuală, fără obligaţii, nefumătoare, empatică, pentru o prietenie de durată, de perspectivă. Aştept mesaje la adresa de e-mail: [email protected].
Tânăr, 29/170/65, divorţat, cu loc de muncă stabil, serios, doresc să cunosc o domnişoară sau o doamnă fără obligaţii, pentru o prietenie de lungă durată, bazată pe sinceritate şi respect. Neserioasele şi aventurierele să nu mă deranjeze. Aştept scrisori cu foto şi mici detalii la redacţie, pentru cod Taur 29/Bis/1.
Domn căsătorit, 50/162/63, manierat, discret, serios, doresc să cunosc o doamnă sau domnişoară maghiară, cu calităţi similare, pentru relaţii intime de lungă durată. Ofer seriozitate, încredere şi poate mai mult. Aştept mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Új kezdet/Bis/2.
Caut o doamnă sau domnişoară pentru prietenie şi căsătorie. Să mă contacteze numai cele serioase. Neserioasele să nu mă deranjeze. Mai multe detalii când ne vom întâlni. Eu 34/175/78, ochi albaştri. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Nic Dan.
Caut parteneră de sex potrivită mie, născută în anul Tigrului conform zodiacului chinezesc, respectiv în 1950-1962-1974 sau 1986, cu greutatea cuprinsă între 35-50 kg, adeptă a sexului tantric (lent şi de durată), cu performanţe zilnice, continuu sau reprize. Eu "profesionist". Acoper pretenţiile. Dacă nu te incadrezi, nu mă căuta. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Plăcerea partenerei.
Domn, 40 ani, doresc să cunosc o domnişoară până la 42 ani, serioasă, pentru prietenie. Un copil nu mă deranjează. Eu am loc de muncă, nu am fost căsătorit niciodată, sunt un domn serios. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Ştefan/Bis/30.
Domn distins, manierat, pedant, caut amantă. Aştept mesaje la adresa de e-mail: [email protected].
Domn în curs de divorţ, doresc cunoştinţă cu o doamnă sufletistă, drăguţă, fidelă, aspect plăcut, indiferent de vârstă. Eu brunet, simpatic, sincer, 52/177/85, atletic, tandru, zodia Leu, loc de muncă, înşelat, dar nu învins. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Valahol létezel - Undeva exişti.
Tânăr, 34/175/75, serios, divorţat, fără obligaţii, loc de muncă în Italia, urmează să-mi cumpăr casă la Reghin, caut o doamnă sau domnişoară pentru căsătorie, o relaţie de lungă durată. Neserioasele să nu mă deranjeze. Aştept mesaje la adresa de e-mail: [email protected] sau scrisori la redacţie, pentru cod Nic Dan.
Tânăr maghiar, 32 ani, fără vicii, cu loc de muncă, situaţie materială bună, doresc să cunosc o fată între 26-34 ani, pentru o relaţie de prietenie sau poate şi mai mult. Aştept mesaje la adresa de e-mail: [email protected].
Tânăr, 29/178/89, ochi verzi, brunet, doresc să cunosc persoane gay din Mureş, indiferent de vârstă. Contează doar inima persoanelor. Ofer şi cer seriozitate. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Brunet 29. Vă mulţumesc.
Doresc cunoştinţă cu o doamnă sinceră, eventual şi cu un copil, simpatică, sau o fată mai în etate, între 39-45 ani, în vederea unei prietenii bazate pe respect şi încredere reciprocă. Se asigură moştenire de apartament. Sunt un domn înalt, prezentabil, fără obligaţii, cu situaţie materială bună. Aştept oferte serioase cu număr de telefon la adresa OP 7 CP 710, Tg-Mureş, cod Pace sau la redacţie, pentru cod Pace/Bis.
Bărbat maghiar, peste 50 ani, caută doamnă inteligentă, cultă, dar nici frumuseţea fizică nu îl deranjează, sperie. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Mágus.
Domn maghiar, pensie bună, 70/181/90, din provincie, nefumător, doresc prietenia unei doamne văduve, până la 65 ani, indiferent de naţionalitate, pentru a locui împreună la mine sau la ea. Sunt un domn sănătos, îngrijit, curat şi pedant, îmi place viaţa şi ce este bun, aspect fizic plăcut, iubitor de natură. Dacă-ţi doreşti fericire, dragoste, la mine vei găsi. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Jobb kettesben/Bis/2008.
Mi-aş dori o relaţie stabilă, în timp chiar căsătorie, cu o persoană drăguţă, sensibilă, fidelă, peste 1,62 m, cu loc de muncă stabil, mai mult slăbuţă decât plinuţă. Eu 42/190/70, ochi albaştri, grizonat, simpatic, sincer, fidel, corect, cu loc de muncă stabil, locuinţă, situaţie materială modestă. Aştept scrisori la redacţie doar de la cele care ştiu ce înseamnă a iubi, a respecta şi a comunica. Mulţumesc. Cod Új év kezdet.
Domn singur, îmi caut jumătatea. Eu 64/180/80, cu studii tehnice, solicit cunoştinţă cu o doamnă, înălţime, greutate şi ani "adevăraţi". Aştept scrisori la redacţie, pentru cod K.A.M/Bis.
Domn maghiar, 41/180/80, divorţat, fără obligaţii, serios, cinstit, curat, foarte discret, brunet, ochi căprui, caut o doamnă sau domnişoară pentru prietenie, relaţii intime. Am loc de întâlnire. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Téli forróságok.
Tânăr, 27 ani, corp atletic, păr castaniu, tuns scurt, ochi albaştri, ofer companie şi clipe plăcute doamnelor şi domnişoarelor drăguţe şi generoase. Sunt foarte discret şi curat. Aştept mesaje la adresa de e-mail: [email protected].
Domn maghiar, 40/170/63, brunet, ochi albaştri, nefumător, antialcoolic, necăsătorit, doresc să cunosc o domnişoară sau o doamnă între 39-41 ani, serioasă, sinceră, fără obligaţii, poate fi şi de la ţară, pentru o relaţie de lungă durată sau mai mult. Nu caut aventură ci iubire, înţelegere şi respect. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Only you/Bis/4.
Medic, 69/180/76, situaţie bună, fără obligaţii, caut pentru căsătorie o doamnă cu situaţie bună, fără obligaţii, domiciliată în Tg-Mureş. Aştept scrisori cu mici detalii la redacţie, cu număr de telefon fix sau mobil, pentru cod A.B.C/Bis/7.
Bărbaţi

Tânăr, 37/165/65, serios, sincer, doresc să cunosc o domnişoară sau doamnă pentru o prietenie serioasă, eventual căsătorie. Aştept scrisori cu număr de telefon şi poză la redacţie, pentru cod Laguna/Bis/1. Neserioasele să se abţină.
Domn maghiar, 41/177/80, divorţat, loc de muncă stabil, nefumător, curat, serios, doresc cunoştinţă cu o doamnă simpatică, pentru o prietenie adevărată şi durabilă. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Mérleg/Bis/14.
Iubitor al naturii, cu tot ce-i aparţine şi-i firesc, flori, pomi şi animale, îmi caut perechea atât la bine cât şi la greu. Dacă eşti o doamnă idealistă, cu vârsta în jur la 56 ani, nu înaltă, eu te aştept cu drag şi dor. Aştept scrisori cu mici detalii la redacţie, pentru cod Flash 247/Bis.
Tânăr, divorţat, 37/175/75, ochi albaştri, fumător, antialcoolic, loc de muncă, doresc să cunosc o doamnă între 27-43 ani, pentru căsătorie. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Várok rád/Bis/19.
Domn, ortodox, nefumător, antialcoolic, văduv, şaten spre brunet, fără păr alb, posesor permis de conducere, 68/162/76, simpatic, doresc să cunosc o doamnă cu vârsta apropiată, simpatică, gospodină, cu locuinţă, fără obligaţii. Locuiesc în Sângeorgiu de Mureş, la bloc, cu fata şi ginerele, am studii medii şi iubesc natura. Doresc o prietenie de durată. Aştept scrisori cu mici detalii şi număr de telefon la redacţie, pentru cod Octombrie 12/Bis/1.
Căsătorit, 42/173, antialcoolic, caut o relaţie intimă cu o doamnă căsătorită sau nu. Amănuntele le discutăm la prima întâlnire. Aştept scrisori la adresa OP 1 CP 163.
Bilingv, căsătorit, 47/175, nefumător, antialcoolic, alură atletică, cu defecte omeneşti, caut o relaţie de lungă durată cu o doamnă sau domnişoară. Sunt discret şi om de cuvânt. Aştept scrisori la adresa OP 1 CP 187.
Domn maghiar, 31/165, loc de muncă stabil, doresc să cunosc o fată între 25-31 ani, cu loc de muncă, frumoasă, bună la suflet şi înţelegătoare. Alte pretenţii nu am. Aştept scirosori cu poză şi mici detalii la redacţie, pentru cod Te vreau în viaţa mea.
Domn maghiar, 50/170/65, serios, nefumător, antialcoolic, doresc să cunosc o doamnă sinceră, serioasă, pentru o relaţie de durată, eventual căsătorie. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Pali/Bis/1.
Tânăr, maghiar, fără vicii, 37 ani, nemulţumit pe plan sexual, doresc să cunosc o persoană feminină până la 50 ani, singură, cu loc de întâlnire, pentru o relaţie discretă. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Dream/Bis.
Domn intelectual, de vârsta a III-a, nefumător, antialcoolic, fără copii, aspect fizic plăcut, situaţie materială bună, doresc să cunosc o doamnă singură, pentru prietenie sau mai mult. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Élni tudni kell/Bis.
Domn văduv, pensionar de armată, 70 ani, nefumător, antialcoolic, liceul terminat la Papiu Ilarian după care şcoala militară, cu casă, vilă nu departe de Tg-Mureş, cu un fiu la casa lui, doresc cunoştinţă cu o doamnă fără vicii, vârsta apropiată, cu apartament în Tg-Mureş, Mureşeni, Dâmbu, zona Gării. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Primăvara/Bis/6.
Domn drăguţ, 46/170/68, situaţie materială bună, locuinţă proprietate personală, loc de muncă stabil, caut o doamnă între 40-42 ani, siluetă, curată, bună gospodină, fără prea mari obligaţii. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Nanu/Bis.
Cetăţean german, 38/170/60, inginer, doresc să cunosc pentru căsătorie o româncă titrată, fără obligaţii. Aştept scrisori la redacţie pentru cod Gemeni 1969 sau la adresa Postfach 1102 Oberasbach 90522 Germania. e-mail: [email protected] şi [email protected].
Doresc să cunosc un tânăr dezinteresat material, până în 40 ani, pentru o relaţie intimă şi frumoasă. Eu bărbat, 40 ani, suplu, îngrijit, cu nu foarte mult timp liber dar suficient pentru a ne întâlni. Cer şi ofer discreţie. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Mera.
Brunet, bine făcut, ochi căprui, 38/180/92, divorţat, cu o fetiţă, doresc să cunosc o doamnă sau domnişoară fără obligaţii. Ofer seriozitate. Doresc o relaţie pe o viaţă. Cele care nu îndeplinesc condiţiile, să se abţină. Aştept scrisori la redacţie, pentru cod Sebi 69.
Intelectual, 57 ani, pentru româncă, studii superioare. Cod Corint.
Român, 59 ani, studii medii, înalt, solid, prezentabil, ortodox practicant, situaţie materială superbă, maşină, fără obligaţii, fără vicii şi prejudecăţi, doresc căsătorie cu o româncă cu studii şi situaţie similară, fără obligaţii, care doreşte să fie fericită până la sfârşitul vieţii. Aştept scrisori cu număr de telefon la redacţie, pentru cod Flash 20.
Tânăr, 31/178/69, discret, aspect fizic plăcut, cu loc de întâlnire, caut o doamnă sau domnişoară din Tg-Mureş, discretă, frumoasă din toate punctele de vedere, atrăgătoare, fără kilograme în plus, pentru o relaţie discretă şi de lungă durată. În caz de compatibilitate te pot ajuta financiar, în limita bunului simţ. Aştept mesaje cu număr de telefon la adresa de e-mail: [email protected].
Domn, 32/179/73, curat, simpatic, cu bunele maniere, doresc să cunosc o fată simpatică, suplă, discretă, pentru petrecerea timpului liber şi mai mult. Deţin loc de întâlnire. Aştept mesaje cu număr de telefon la adresa de e-mail: [email protected].
Tânăr, 33/177/70, serios, aspect fizic plăcut, discret, doresc să cunosc o doamnă sau domnişoară cu domiciliul în Tg-Mureş, siluetă, atrăgătoare, foarte curată, pentru o relaţie discretă în doi. Este posibil şi un ajutor financiar. Aştept mesaje cu număr de telefon la adresa de e-mail: [email protected].
Domn maghiar, pensionar de stat, de la ţară, 69/165, caut o femeie serioasă pentru prietenie sau mai mult. Aştept scrisori cu mici detalii la redacţie, pentru cod Nehéz egyedül/Bis/9.
Un domn şi un gentleman în sensul adevărat al cuvântului, căsătorit, 46 ani, corp armonic, dotat şi apt pentru repetări, cu loc de întâlnire şi ajutor material, doresc o relaţie de succes cu o domnişoară sau doamnă focoasă, siluetă, dornică de aventuri (sau dacă este neglijată), între 18-40 ani. Aştept scrisori la redacţie sau mesaje la rubrica "Mesaje", pentru cod Competent hombre.
Femei